Despre clorura de litiu in tratamentul contra varoozei

Iata ca stiinta merge inainte si descoperirile nu inceteaza sa apara in toate domeniile. Nici apicultura nu se lasa mai prejos, si avem de ceva vreme sperante la un tratament revolutionar contra varoozei , pe baza de litiu. In acest subiect nu voi spune parerea mea de pro-sau contra, ci voi evalua situatia aducand in discutie cateva elemente importante pe care ar trebui sa le luam in considerare cand apare cate o astfel de stire.

In primul rand, sa ne gandim care este situatia varoozei la ora actuala?
Pana la momentul actual intr-adevar fara tratamente, albinele nu supravietuiesc. Tratamentele sunt importante si exista sub multe forme si substante. De la fumigatii cu insecticide pana la timol, uleiuri volatile, etc. De la toxice pt om si pt albine la mai putin toxice si pentru unul si pentru celalalt. Acizii organici sunt de departe cei mai efectivi si mai curati, fara remanente. Ca unii sunt mai acizi decat altii, e normal.

Care este eficacitatea acestor tratamente?
Daca sunt aplicate corect si diversificate din cand in cand, nu au existat motive de ingrijorare. Adica, varooza a fost si este tinuta oarecum sub control. Nu discutam de efectele lor adverse, ci strict de actiunea asupra acarienilor.

Daca e asa, se justifica introducerea unui nou tratament , a unei noi substante?
Care este scopul? Eradicarea completa a acarienilor? O intrebare de 20 de puncte. A fi sau …a nu fi. Acum, fiecare poate sa judece cu mintea lui.

Mergem mai departe. Sa vedem ce stim despre clorura de litiu, si cum de a ajuns sa fie studiata ca eventual remediu contra varoozei.
Totul a inceput cand cercetatorii de la o universitate germana au demarat niste experimente bazate pe introducerea diferitelor secvente genetice in corpul albinelor prin hrana, cu scopul de a studia actiunea asupra varoozei. S-au creat 3 loturi de albine, dintre care: primul lot a fost hranit cu secvente active , vii, al doilea cu secvente atenuate, inactive, iar al treilea, un lot de proba a fost hranit doar cu sirop de zahar. S-a mers pe premisa ca secventele genetice administrate albinelor prin hrana vor activa in Varroa anumite gene specifice care ar duce la distrugerea acestora.

Ce s-a constatatat: Acarienii din lotul 1 au fost omorati, din lotul 3 nu au patit nimic. Dar surpriza, si cei din lotul 2 au fost omorati.
In mod normal acest lucru nu ar fi trebuit sa se intample, tinand cont ca acel lot continea gene inactive. Atunci s-a presupus ca agentul responsabil de moartea acarienilor ar putea fi cu totul altul decat secventele de gene, si s-a ajuns la concluzia ca o substanta folosita in conservarea acestora- clorura de litiu, a produs acest efect.

Sa ramanem putin la partea 1 a experimentului: insertia de secvente genetice prin hrana, care sa activeze gene de autodistrugere in alte organisme parazite. Suna foarte interesant, s-a ajuns destul de departe. Albinele cica nu ar fi afectate de aceste insertii, dar e important sa stim in ce fel nu ar fi afectate? Ca nu vor muri dupa ce consuma hrana, nu inseamna ca nu sunt afectate. Pot fi afectate in 1000 si una de feluri, de la comportament, modificari organice, secretii enzimatice-deci calitatea produselor apicole, ereditate, inmultire, etc. Si totusi sa traiasca in continuare. Sa fim deci circumspecti.

Revenim la clorura de litiu. Dupa ce s-a tras lozul castigator, s-a trecut la experimente directe cu aceasta substanta. In diferite concentratii si pe diferite perioade s-a administrat loturilor de proba clorura de litiu in sirop. Concluziile au fost destul de graitoare cat sa poata fiecare dintre noi sa isi faca o parere fara sa stea prea mult pe ganduri. Hai sa vedem cateva dintre ele:

– aplicarea pe o durata de 6 zile in doza terapeutica nu a avut rezultate deosebite in mortalitatea albinelor, in comparatie cu loturile care nu au primit tratament. Adica au murit albine, dar la fel ca la lotul unde nu au fost tratate. Si aici lucrurile sunt interpretabile.
– la tratamentele aplicate pe o perioada de 19 zile minim, toate albinele au murit
– Puietul larvar este afectat masiv de aceasta substanta dupa ce este transmisa de albinele doici prin hrana, deci recomandarea clara va fi eventual sa se aplice tratament in lipsa puietului.
– remanentele in ceara, miere nu au fost deocamdata analizate.

Clorura de litiu este o sare a unui metal alcalin numit Litiu. Sarurile de litiu sunt folosite in medicina la tratamentul pacientilor psihiatrici. Au efect de sedare, de linistire. Se spune ca litiul ar avea si efect contra dementei. Cica ar imbunatati procesele cognitive si functiile creierului, ar duce si la regenerarea neuronilor, drept pentru care sunt discutii in diferite tari sa se introduca in apa de baut de la robinet, asa cum s-a introdus iodul in sare, pentru a proteja tiroida.

Daca e sa dam crezare acestor rezultate stiintifice, nu am avea de ce sa ne temem. Am putea aplica linistiti tratamentul cu litiu albinelor, pentru ca nu ar fi daunator pentru sanatatea umana, ba din contra. Am deveni probabil cu totii mai destepti decat suntem.

Dar putem sa ne gandim si altfel. Corpul nostru contine litiu? Da, in cantitati infime, adica foarte mici. Si acest lucru pentru ca in organismul uman se gasesc absolut toate elementele care exista si in / pe Pamant. Dar nu a fost dovedita pana acum stiintific actiunea litiului continut in mod natural de organism, adica nu are nici o actiune in activitatea organismului. In mod normal organsimul ar putea functiona foarte bine si fara litiu. Pentru a avea un efect terapeutic de sedare/linistire, concentratia de litiu trebuie sa creasca semnificativ, sa fie cu mult mai mare fata de cea care exista in mod natural. Daca aceasta concentratie terapeutica este depasita, atunci litiul devine toxic. Asa se intampla si la albine. Si organismul lor contine natural litiu, dar care nu are nici un efect asupra varoozei. Administrarea pe o perioada mai indelungata, de la 19 zile in sus in concentratia care are efect pe varooza, produce acumulari in organism si aparitia reactiilor adverse. Pana aici nimic rau, am putea sa concluzionam ca, o data cu cresterea concentratiei administrate, se intensifica si efectele pe diferite planuri.

Intrebarea de baza ramane insa: de ce este toxic pentru larve?

Aici avem o  cheie de intelegere holistica a actiunii tratamentelor chimice. Substantele care vin in contact direct cu larvele si produc efecte negative acestora, este foarte probabil sa aiba si alte efecte care pot sa apara in timp sau pur si simplu nu pot fi observate in experimentele stiintifice. Este doar o presupunere, se poate foarte bine sa nu fie asa.

Ceea ce trebuie pe noi sa ne intereseze este nu a descoperi noi si noi substante cu care sa tratam albinele, ci sa facem in asa fel incat coloniile de albine sa reuseasca singure sa gestioneze situatia cu cat mai putin ajutor din partea noastra si fara sa fie supuse diferitelor tratamente.

In acest subiect nu am dorit sa dau raspunsuri, ci sa nasc intrebari, pentru fiecare dintre voi. Avem dreptul sa decidem si sa judecam ce e bine si ce e rau. Acceptarea fara o analiza prealabila a tot ce ni se ofera nu reprezinta o solutie viabila.

Mergem mai departe cu cursurile de apicultura holistica. In curand voi anunta data si programul de desfasurare pentru modulul 2.
Daca consideri acest mesaj folositor, da-l mai departe sa il citeasca si altii. Nu ezita sa-mi scrii comentariul /parerea ta.
Pana atunci, iernare uscata!